Limba de lemn nu e facuta pentru comunicare. Limba de lemn e un mecanism lingvistic alcatuit in scopul sustinerii unui sistem. Un sistem prost construit din start, care nu ar putea rezista unei abordari critice directe. Pentru asta se inventeaza limba de lemn, adica acel sablon care exclude nu numai originalitatea, ci orice concept sau model care ar putea constitui obstacole in calea sistemului. In limba de lemn nu poti sa comunici anumite concepte, pentru ca vocabularul limbii de lemn e facut dupa necesitatile sistemului pe care il reprezinta, sistem diferit, in general, de sistemul natural, dupa care se ghideaza ratiunea umana. Pe langa rolul ei de servitor al sistemului, limba de lemn urmeaza o logica proprie, ce ii permite sa transforme orice in orice, dupa un model dialectic schingiuit si transformat pana la grotesc.
Asta pentru cine e interesat de studiul patologiei gandirii. Mai multe detalii gasiti la Francoise Thom, care a scris mai mult despre asta.
Pentru restul, e suficient sa spunem ca limba de lemn e o forma comoda de evitare a gandirii. Asa cum schimbi canalele televizorului, asa cum spui “buna ziua”, “ce faci - bine” sau “hai, mai vorbim”, tot asa te refugiezi in niste modele de comunicare seci si neghioabe, un fel de “lol” sau “brb”. Niste smiley-uri kitsch care dau frumos pe ecran.
Intre altele, analizam azi elementele limbii de lemn corporatiste.
He chose to explore new career opportunities - in traducere: si-a bagat pula si s-a carat la un salariu mai mare
We offer you the chance to explore a new career path - adica te promovam de la futut la rasfutut, sau de la rasfutut la pulime, eventual portar, sa explorezi niste oportunitati de cariera in pazit cosul de gunoi din fata intrarii
Please explore this option / we will be exploring this option - in general cand e vorba de o propunere naspa, ceva de genul lucrat noaptea de acasa si ziua de la birou, angajatii sunt rugati sa exploreze, din nou; in traducere, inseamna ceva de genul “mai bine fa oferiti voi voluntari ca, daca nu, va numim noi”
A se observa repetarea obsesiva a verbului “a explora”. In formulari in care ar putea fi inlocuit cu succes de “a cauta”, “a face”, “a se gandi”, “a alege”, etc. Dar nu. Lucrurile astea nu sunt privite cu ochi buni in corporatii. In corporatii e permisa doar explorarea, adica o actiune generica, nedenumind nimic precis, dar cu rezonanta activa si aventuroasa. Angajatii nostri exploreaza tot ce prind, sunt niste veritabili cercetasi, nu lasa nimic nemirosit si nedescoperit. Bagi pula-n ea de viata, se umple lumea de Livingstoni si Amundseni. Nu mai ai loc sa tragi o basina ca paf! se teleporteaza langa tine un corporatist venit sa exploreze ce si cum.
La fel e si cu investigarea, sora buna cu explorarea, se pare. Cand un corporatist nu are habar despre ce se discuta, sau cand e pus in fata unei intrebari directe si el nu stie pe ce lume se afla, o baga p-aia cu “I will investigate and get back to you”. Sau, mai bine “we will investigate…”, ca sa plaseze o responsabilitate generica si difuza in caz ca nu ii iese investigatia. Investigatie care, in genere, inseamna ca se repede la gugle sau la manualul de facultate si cauta acolo ce dracu inseamna cuvintele alea de l-au intrebat aia. Dupa care, acoperit de investigatie pana la urechi, baga un mail din care nu reiese nimic, dar care e foarte stufos si academic, sa se vada ca a investigat de a rupt.
Ca tot veni vorba de mailuri, e o moda tembela ca la orice intrebare sa raspunzi cu “this is a great question”, chiar daca ala vroia doar sa stie unde e wc-ul. Daca nu stii raspunsul, dai forward mai departe la singurul om din firma care stie cate ceva si ii spui “hello gigel, minel has some great questions, can you please assist him?”. Iar Gigel ii raspunde de obicei lui Minel, la fabuloasa intrebare pe care asta a pus-o: “Hello Minel, in answer to your great question i am happy to inform you that we do, indeed, allow employees to take a shit more than once a day, provided that they have the appropriate permission from their managers”.
Nu stiu de ce toata lumea se bucura atunci cand trebuie sa informeze pe cineva asupra unui aspect. “i am happy to inform you that you can collect your grandmother’s life insurance”, “i am happy to inform you that mr. smith died this year and he is no longer available for customer contact”.
Alt cuvant lipsit de creier e “endeavour”. Cand e vorba de pus sclavii la vasle trebuie sa ii pregatesti mai intai sufleteste. Asa cum pe galere li se indesa in gura paine inmuiata in vin cand era de tras, tot asa, inainte de a incepe birjareala, seful ii aduna pe toti si le tine un discurs plin de pilde intelepte. Ideea care se desprinde, in general, e ca “we look forward in being part of this endeavour”. De parca s-ar duce sa caute martieni pe luna, nu sa stea cu ochii beliti in calculator 20 de ore pe zi in urmatoarea jumatate de an. Si cu “challenge” e la fel. Toti au challenge-uri, zi de zi, de ai crede ca se pregatesc sa mearga la razboi si se antreneaza din greu. Morala e ca, daca orice ti se pare un “challenge”, probabil ca esti un “challenged person”, adica un bou.
Trecand in sfera administrativa, cam toate mailurile incep cu “please be advised”. Nici nu stiu cum se traduce asa ceva si, mai ales, de ce. Cum una din functiile limbajului e, printre altele, transmiterea de informatie (pe langa functia de socializare), e de bun simt ca, atunci cand ai ceva de spus, sa o spui. Si poti fi sigur ca ala o sa fie “advised” odata ce citeste. In loc sa spui “please be advised that mr. johnson chose to further explore the opportunities of after-life existence by embracing the challenge of jumping from the roof” ai putea sa spui, mai clar, “mr. johnson jumped from the roof. please don’t step in the blood and don’t put pics on the internet”.
“Please contribute” e una din preferatele mele. Cand e vreo agapa, ceva, o taiere de mot, un nunta, nastere, avort, aniversare sau comemorare, exista un pigmeu insarcinat cu cersitul. El trimite un mail la toata lumea in care incheie, invariabil, cu “please contribute”. Adica pomana institutionalizata, dar ambalata in pachet corporatist, cu panglica si sclipici. Intre “please contribute” si “da’ si mie, nenea, sa-mi iau si io un covrig” e aceeasi diferenta ca intre ciocolata romaneasca si cea bulgareasca, adica tot iti ies cosuri pe fata dupa ce bagi in tine juma’ de kil.
Daca nu se simte lumea la primul “please contribute”, si de obicei nu se simte, urmeaza reluarile. Ca aurolacii aia din metrou care vin si iti cer prima data, le dai o palma dupa ceafa si un sut in cur, pleaca, apoi uita si se intorc din nou peste 5 minute. Forma moderna de insistenta e “gentle reminder”. Nu stiu de ce trebuie sa fie “gentle”. Adica e ca in filmele alea cu “huge cock virgin anal dildo teen shaved pussy”? Pana acum am crezut ca doar poponarii, cand se dezvirgineaza in popou, soptesc duios, printre gafaituri: “please, be gentle”. Sau poate formularea asta ascunde altceva, o amenintare voalata. De data asta e “gentle reminder”, data viitoare nu o sa mai fie “gentle”.
Una dintre cele mai jalnice forme de lasitate corporatista e atunci cand se da vina pe “higher management” pentru orice rahat li se vara pe gat angajatilor. De obicei se incepe cu “it has been decided by the higher management that…” si se continua, la alegere, cu ce il roade pe fiecare fantezia: “… there will be weekly rape sessions among the employees”, “… mr. dave will be publicly executed to appease the gods”, “… from this day forward Our name is God and thou shall fear Us and obey…”.
Niciodata, dar niciodata, higher managementul nu e prezent sa raspunda pentru idioteniile care ii sunt puse in carca. Poate nici nu stie ce naiba se intampla, saracul. Poate e un mos rablagit, inchis de astia intr-o debara, hranit cu lacuste si dulceata de visine si pozat periodic, pentru revista interna a companiei. In rest, fiecare face ce il taie capul si da vina pe higher management.
Sefii care vor sa isi faca simtita puterea folosesc un limbaj de lemn mai sarac, dar cu atat mai incarcat de sens si profunzime. Ca in newspeak, cand vorbeau aia de nu ii mai intelegea nimeni, asa si sefii au propriul cod prin care isi mana subalternii. “Please handle” e cea mai raspandita hieroglifa pe care sefii o pun pe mail. Vine, de obicei, in continuarea unei cereri de la client sau de la alt sef, iar seful nu face decat sa o distribuie scurt si precis catre celula unui negru. “you: work!” s-ar traduce acest “please handle” prin care seful, persoana ce isi aroga atribute supra-omenesti, de obicei, se auto-reduce la stadiul de dispecer, adica robot cu multe maini care sorteaza ciorapii urmand un algoritm scris de altii.
“We have some refreshments” e una dintre frazele care imi face greata de fiecare data. Pentru ca nu pot sa asociez piscoturile si pateurile cu “refreshment”. De obicei, dupa ce corporatistii sunt treziti din somn si pusi sa asculte ineptiile cate unui Mr. Bean venit de dracu stie unde, ei sunt hraniti cu “refreshments”, asa cum maimutele sunt gratificate cu banane dupa ce merg pe bicicleta si se dau pe sfoara la circ. Nu reusesc sa inteleg ce e refreshing la un biscuite. Dupa discursul unui natarau nu mai suntem fresh? Si avem nevoie sa fim refreshed? Cu refreshments? Ce pula mea, sunt singurul om intreg la cap de pe planeta asta? Sa ma cac in refreshmenturile voastre. Daca vreau prajituri, ma duc si imi cumpar doua camioane, de mananc pana dau in diabet. Nu vreau sa fiu fresh sau refreshed. Vreau sa fiu cum naiba se zice la opusul lui fresh.